Cele mai noi stiri online
Revista Presei

Aşteptarea înainte şi după Godot – 20.05.2020

“Oamenii aşteaptă acum mai mult ca niciodată; aşteptarea, e adevărat, nu mai sfîşie măruntaiele cîtorva privilegiaţi ai deznădejdii, ea a devenit o tortură generală, trăim în secolul aşteptării şi nici o soluţie omenească nu mai este acceptabilă sau posibilă…”

La vremea cînd au fost scrise aceste cuvinte, grele de filosofie şi adevăr cît zece volume de savante şi riguroase comentarii la Platon şi Aristotel, ele erau prea puţin “adecvate realităţii”. Secolul celălalt, XX, abia trecuse pragul jumătăţii, iar spaţiul creat în delta aşteptărilor sociale, departe de a fi pustiu, era inundat de promisiunile “societăţii viitorului” care scălda, deja, prezentul. Eliberarea din sclavia muncii mecanizat-industriale prin automatizare şi robotizare, primele instrumente ale inteligenţei artificiale, accesul în intimitatea codului genetic, societatea de consum, societatea timpului liber (leasure society), promisiunile seducătoare ale expansiunii explozive a “revoluţiei în ştiinţă şi tehnologie”, a cărei forţă, s-a presupus, va susţine şi va promova, de la sine, o nouă eră a “progresului social”. Trei sferturi de secol mai tîrziu, tabloul este departe… foarte departe de aceste promisiuni. Ştiinţa şi tehnologia şi-au urmat cursul. “Socialul” însă a ratat sau a refuzat cuplarea. Societăţile postmodernităţii sunt nu atît o oglindă a viitorului, cît mai degrabă un cimitir al rebuturilor, eşecurilor şi al dezastrelor sistemice provocate de himera “progresului nelimitat şi uniform accelerat”. Un spaţiu saturat de consecinţele nocive, negestionabile sau rău de tot gestionate, ale unor soluţii de “progres” bazate pe distrugerea ecosistemelor, a comunităţilor şi a societăţilor, pe risipirea pînă la epuizare a resurselor naturale, suprapoluare, distrugerea echilibrelor economice şi sociale, a instituţiilor şi a reperelor identităţii individuale şi colective. Iar, pentru ca paradoxul să fie perfect închis, acolo unde s-a “decretat” schimbarea, modernizarea, instituţiilor sociale fundamentale, redefinite pur politic, de la familie, la religie şi de la instituţiile politicii, la cele ale interacţiunii umane directe, consecinţele negative, conflictualitea, dezrădăcinarea, înstrăinarea, disfuncţionalitatea recesivă, devianţa şi violenţa structurală au trecut de mult peste cotele de avarie. Consecinţa? Azi ne confruntăm cu revenirea pe scena politică şi în mentalitatea publică a soluţiilor autoritariste considerate ab initio, total necritic, mai eficiente în gestiunea problemelor care impun “măsuri de urgenţă”. Episodul crizei coronavirusiene este mai mult decît ilustrativ şi convingător pentru uşurinţa cu care o generaţie de politicieni fără vocaţia, pregătirea, ştiinţa şi cultura politică necesare bunei guvernări, dar mai ales fără nici un fundament valoric, fără nici un angajament personal, fără nici o ancoră în sfera eticii, cineva ar putea zice sumativ “fără nici un Dumnezeu”, derapează cu uşurinţă spre soluţii para-democratice, dacă nu chiar direct autoritarist-dictatoriale, atunci cînd presiunea situaţiilor de criză creşte. “Democraţia e pentru vremuri bune, acum e furtună, aşa că mai slăbiţi-ne cu grija pentru drepturi fundamentale şi alte farafastîcuri”. Incultura democratică, adînc mocirloasă, în care se scaldă, le-a dat chiar ideea de a rupe Carta în bucăţi pentru a putea opune unele drepturi, celorlalte; evident, în dispreţul şi desconsiderarea principiilor ei explicite. Vezi doamne, dreptul la viaţă justifică încălcarea oricăror altor drepturi! Toate acestea nu se întîmplă doar în România. În concentraţii diferite, este adevărat, ciorba în care se scaldă politica post-democraţiilor din nucleul acestei civilizaţii, care stă să se dizolve, este cam aceeaşi. Suntem, colectiv, la capătul unui imense bucle de aşteptare. Aşteptarea înainte de Godot!

Dar, după?

După ce? Va veni întrebarea neiertătoare a cititorului nostru. Nu după Godot, desigur, pentru că el, conform scenariului, a regulii de joc explicite… nu vine! Niciodată! Mai rămîne, deci, doar aşteptarea de după aşteptarea lui Godot! Asta da, se poate! O nouă fereastră a aşteptării se deschide în faţa noastră! De altfel, pare că aici s-a cantonat, deja, lumea post-modernităţii, zguduită de acest episod al crizei, provocată nu de viruşi, cum am mai spus, ci de gravele carenţe de răspuns instituţional la situaţiile de criză, de care suferă o lume politică nărăvită să închidă ochii în faţa viitorului care nu îi convine dar care, în schimb, se îndeletniceşte la greu cu scoaterea la mezat a celui pe care îl poate instrumentaliza, monetariza şi comercializa, ori pur şi simplu îl poate aloca discreţionar în favoarea grupurilor privilegiate care satelizează orbita puterii. Ce este diferit, radical, structural diferit, în acest nou peisaj al aşteptării? Dacă mă întrebaţi pe mine: căderea în ruină, demonetizarea, prăvălirea în derizoriu şi lipsă de credibilitate a uriaşei maşinării responsabilă, în era modernităţii, cu producţia de masă a promisiunilor fără acoperie, a iluziilor şi fantasmagoriilor menite să suprasatureze, să intoxice spaţiul aşteptărilor sociale. Avem în faţă un scurt moment de cumpănă. Adevărul, anti-ideologia prin definiţie, fie şi pentru o scurtă perioadă de timp, are şansa să fie reinstituit ca “etalon-aur al valorii sociale”. Să fie pus într-o competiţie netrucată din start cu minciuna, înşelătoria, cu promisiunile fără acoperire ale tuturor ideologiilor, de orice culoare şi orice consistenţă. Nu este deloc sigur că va ieşi cîştigător într-o asemenea competiţie, cu atît mai puţin că o va adjudeca pentru totdeauna. Are însă o şansă. Nu una oarecare, minoră statistic, ci una semnificativă, importantă. În spaţiul de viaţă a uneia sau maxim a două generaţii vom şti care este rezultatul confruntării care se declară acum, în faţa noastră.

P.S. Cuvintele profetice, citate la începutul acestui text, aparţin lui Vintilă Horia şi sunt parte din substanţa romanului său, “Dumnezeu s-a născut în exil. Jurnalul lui Ovidiu la Tomis”, ediţia originală, în limba franceză, la Fayard, 1960. Un text care, tematic, stilistic şi prin consistenţa filosofică, este înainte de vremurile sale cu cel puţin jumătate de veac. Cine nu crede, se poate convinge singur! Lectura a devenit, poate, caducă, sigur scoasă din modă, dar încă nu omoară, pe nimeni! E adevărat, poate în schimb, molipsi!!!

Sursa stire bursa.ro

Related posts

BURSELE DIN LUME Tullow Oil pune pe scădere bursele europene – 10.12.2019

stirile24

Wizz Air lansează zboruri low cost din Europa spre Abu Dhabi – 03.05.2020

stirile24

ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2020: Profitul net al CEC Bank a crescut cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent – 29.05.2020

stirile24