Cele mai noi stiri online
Revista Presei

Cătălin Ivan şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale – 22.09.2019

Fostul europarlamentar social-democrat, Cătălin Ivan, şi-a depus, duminică, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, el afirmând la intrarea în sediul BEC că acest demers înseamnă o oportunitate de a face cunoscut proiectul politic în care s-a angrenat, Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională, şi care se doreşte “o alternativă la actuala clasă politică”.

Cătălin Ivan a precizat că va depune la BEC un număr de 235.119 semnături pe care a reuşit să le adune cu ajutorul reprezentanţilor partidului care-l susţine, Alternativa pentru Demnitate Naţională, informează News.ro.

“Înseamnă o oportunitate foarte mare de a ne face cunoscut proiectul. În primul rând, ADN înseamnă alternativă la actuala clasă politică, ne propunem să facem altfel politică, să venim cu altfel de politicieni în faţa românilor şi, în al doilea rând, vorbim despre demnitate naţională ca sumă a demnităţilor individuale, vorbim despre un proiect coerent de regenerare a României, de schimbare din temelii a societăţii româneşti şi a clasei politice”, a declarat Cătălin Ivan.

El a subliniat că la momentul actual România avea nevoie mai mult ca oricând “de o dezbatere mult mai profundă despre situaţia reală” a ţării, la care să participe cât mai mulţi candidaţi şi a adăugat că, în opinia sa, numărul de 200.000 de semnături, impus prin lege pentru depunerea candidaturii, este “excesiv”.

“Poate ar fi trebuit să vedem mult mai multe proiecte argumente. Faptul că această dezbatere electorală va fi viciată de faptul că mulţi candidaţi nu au reuşit să strângă semnăturile este o pierdere foarte mare pentru noi toţi. Speram să fie cât mai mulţi, sunt oameni care au proiecte coerente care ar fi putut să contribuie fundamental la dezbaterea electorală, e o oportunitate ratată din punctul meu de vedere. Deci, eu cred că numărul acesta de 200 de semnături este excesiv”, a mai declarat Ivan.

Sursa stire bursa.ro

Related posts

EJOBS: Vânzările, cel mai căutat domeniu de candidaţii români, indiferent de categoria de vârstă – 25.09.2019

stirile24

Guvernul britanic promite să pună capăt austerităţii, în pofida Brexit-ului – 05.09.2019

stirile24

EUGEN TEODOROVICI: “Peste un milion de români s-au înscris în Spaţiul Privat Virtual” – 05.09.2019

stirile24