Cele mai noi stiri online
Paparazzi

Ce spune Alina, fosta iubita a lui Fulgy, despre afirmațiile Vioricăi, că ar fi fost controlată în geantă de droguri

Alina, fosta iubita a lui Fulgy a rămas afectată după afirmațiile Vioricăi de la Clejani, conform cărora ar fi ajuns să le controleze pe iubitele fiului ei de droguri, în genți. Blondina cu care Fulgy a fost șapte luni într-o relație spune că nimic nu este adevărat.

Alina spune că în ceea ce o privește nimic nu este adevărat și că niciodată nu a consumat substanțe interzis. Totuși, sexoasa blondina recunoaște că știe de câteva foste iubite ale lui Fulgy care ar fi fost mici consumatoare. Și, cumva, îi înțelege supărarea fostei sale „soacre”.

„Nu s-a pus problema de așa ceva niciodată, nu am fost controlată, nu am consumat niciodată. Sunt un om cu coloană vertebrală, viața mea e frumoasă așa cum e. Nu vreau să mi-o distrug sub nicio formă. Într-adevăr în treucutul lui Fulgy erau niște fete care erau mici consumatoare, e și dânsa supărată, nu știu. M-a afectat (n.r. declarația), nu s-a pus problema de așa ceva, nu am avut discuții de genul absolut vreodată, sunt chestii care se pot demonstra, nu e ca și cum ar fi o boală. Nu am făcut niciodată niciun test. Familia mea probabil nu știe, nici pentru familia mea nu e tocmai ok, familia mă cunoaște destul de bine, știe cum sunt, nimeni din jurul meu nu s-ar gândi la așa ceva că mă cunosc destul de bine”, a declarat Alina, la Xtra Night SHow.

VEZI ȘI: Decizia radicală pe care au luat-o Viorica și Ioniță de la Clejani, după scandalul cu Fulgy: ”Începând din acest moment”

Alina, marea iubire a lui Fulgy?

Potrivit declarațiilor lui, Fulgy a iubit-o mult pe Alina și nu și-a dorit despărțirea. Blondina ar fi fost cea care ar fi pus punct relației. Fulgy continuând s-o caute și după despărțire.

„Cu Fulgy am ținut o legătură de prietenie, ce faci, bine, tu, cam atât. Eu cu Fulgy ne respectăm, avem o relație destul de ok de prietenie, ce a fost în urmă a fost în urmă și atât. Nu ne-am mai întâlnit. (…) Mi-a spus că mă mai iubește, dar niciodată nu s-a pus problema de vreo împăcare, suntem pe drumuri separate, eu pe drumul meu, el pe drumul lui”, a mai spus Alina, la Antena Stars.

Sursa stire cancan.ro

Related posts

mască de protecție placată cu aur GALERIE FOTO

Andreea

Alexandru, fiul Adelei Popescu si al lui Radu Vâlcan, i-a găsit nume frățiorului: ”Gata, stăm linistiți!”

Andreea

Ce se întâmplă cu cluburile de pe litoral, de 1 mai. Lucian Bode a făcut anunțul

Andreea