Cele mai noi stiri online
Revista Presei

CONSILIUL CONCURENŢEI: Reducerea accizelor se regăseşte direct în preţul carburanţilor – 10.01.2020

Reducerea accizelor cu 32 bani/litru (inclusiv TVA), aplicată de la 1 ianuarie 2020, atât pentru benzină, cât şi pentru motorină, s-a transmis integral în preţul carburanţilor la pompă, anunţă Consiliul Concurenţei, în urma monitorizării realizate prin intermediul platformei “Monitorul Preţurilor”.

Reprezentanţii instituţiei afirmă că preţurile carburanţilor s-au menţinut relativ constante la sfârşitul anului trecut, în perioada dintre anunţul privind reducerea accizelor şi implementarea măsurii, neînregistrându-se o tendinţă de majorare a acestora.

Toate cele şase mari companii distribuitoare de carburanţi la nivel naţional au redus preţurile cu cel puţin 32 de bani/litru, chiar dacă unele dintre ele au modificat preţurile în două etape şi/sau cu o uşoară întârziere, subliniază Consiliul Concurenţei, adăugând: “Din datele existente pe platforma Monitorul Preţurilor, reiese că:

✓OMV, Petrom, Rompetrol şi Lukoil au scăzut preţurile la pompă cu întreaga valoare a reducerii de accize, din prima zi a anului, atât pentru benzină, cât şi pentru motorină;

✓MOL a aplicat, la 1 ianuarie, reduceri mai mari decât cele rezultate din reducerea accizelor: pentru benzină, doar 36% din staţii au scăzut preţurile cu 32 bani/litru, restul aplicând reduceri între 34-42 bani/litru, în timp ce pentru motorină numai 43% din staţii au scăzut preţurile cu 32 bani, restul aplicând reduceri între 34-40 bani/litru;

✓În reţeaua Gazprom, preţurile carburanţilor au fost diminuate în două etape: 22 bani/litru pe 31 decembrie şi 10 bani/litru pe 1 ianuarie 2020;

✓SOCAR a transferat integral scăderea accizei în preţuri, dar cu o uşoară întârziere, modificările fiind aplicate în data de 3 ianuarie.

În 7 ianuarie, majoritatea companiilor au crescut preţurile la pompă ale tuturor produselor cu 4 bani/litru, ceea ce ar putea fi rezultatul creşterii cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere din perioada anterioară”.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, arată, în cadrul unui comunicat: “Utilizând aplicaţia Monitorul Preţurilor, am reuşit să urmărim evoluţia pieţei şi, aşa cum ne-am aşteptat, reducerea accizei s-a resimţit integral în preţul la pompă. Vom continua monitorizarea acestei pieţe şi a comportamentului companiilor, mai ales în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu”. În luna iulie 2019, Consiliul Concurenţei a lansat platforma on-line Monitorul Preţurilor, prin intermediul căreia consumatorii au posibilitatea să afle preţurile practicate de către principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto.

La finalul anului trecut, a fost elimninată supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de benzină şi motorină, printr-un proiect de lege depus în Parlament la începutul lunii decembrie. În opinia specialiştilor de la PwC, decizia nu a luat în considerare că nivelul total al accizelor trebuie să se situeze cel puţin la nivelul minim impus de Directiva 96/2003. În acest context, conform specialiştilor citaţi, Ministerul Finanţelor va trebui să identifice o soluţie astfel încât să respecte legislaţia comunitară.

Sursa stire bursa.ro

Related posts

BCE este pregătită să reacţioneze la orice “turbulenţe” post-Brexit – 01.02.2020

stirile24

FĂRĂ SPRIJIN DIN PARTEA GUVERNULUI Afacerile autohtone din industria textilă lovite de Covid-19 până la desfiinţare – 18.03.2020

stirile24

Peste 2,8 milioane de elevi vor începe şcoala luni – 07.09.2019

stirile24