Cele mai noi stiri online
Sport

CSU Craiova și-a prezentat noul antrenor

CSU Craiova și-a prezentat, duminică, noul antrenor în cadrul unei conferințe de presă. Marinos Ouzounidis, tehnicianul grec în vârstă de 52 de ani, a oferit primele declarații.

“Bună dimineaţa! (n.r. – în limba română) Am început să învăţ puţin limba. La prima conferinţă prefer să vorbesc în limba mea, pentru că nu vreau să fac greşeli sau să se înţeleagă greşit ceva. (n.r. – în limba engleză).

E foarte important că echipa a câştigat meciul de ieri (n.r. – cu Dinamo), a trecut destul timp de când echipa nu mai câştigase un meci, e bine din punct de vedere psihologic, mai ales ţinând cont de animozităţile care există între cele două echipe.

Am văzut echipa în multe jocuri de când am început discuţiile. Fiecare antrenor are metodele şi ideile sale despre fotbal, dar consider că ar fi o greşeală ca să încerc să schimb totul din prima zi, mai ales în această perioadă aglomerată de meciuri.

Am să încerc să le transmit jucătorilor anumite aspecte pe care le consider eu foarte importante. Nu pot să trec la schimbări majore de la început pentru că sunt convins că o să creez mai multe probleme decât rezolvări.

E important să le transmit jucătorilor o serie de principii pe care le consider esenţiale. Atât timp cât avem, pe de o parte jucători internaţionali de renume, dar şi tineri talentaţi, cred că nu o să fie greu să-i pun împreună şi să lucreze aşa cum trebuie.

Să nu aşteptaţi să schimb totul din prima zi. O să iau măsuri de corectare, nu le interpretez ca greşeli ale foştilor antrenori, ci aşa văd eu lucrurile. Nu voi schimba radical sistemul de joc, să-i pun pe jucători să joace cum nu au mai făcut-o, dar vor exista schimbări.

Voi încerca să îmbunătăţesc modul în care echipa joacă, voi interveni în anumite puncte, dar nu voi încerca să le schimb complet stilul de joc. Ei sunt jucători experimentaţi, ştiu ce au de facut, voi încerca doar să le schimb anumite aspecte tehnice. (n.r. – dacă este un antrenor ofensiv).

Mă consider un antrenor echilibrat. Când ai de-a face cu o echipă care ţinteşte la titlu, trebuie să te concentrezi şi pe partea ofensivă. Trebuie să avem mai multe ocazii şi să marcăm mai multe goluri.

Am căutat informaţii despre echipă – aveam informaţii, am jucat împotriva ei în Europa – şi am aflat că aveţi un teren extraordinar care este cunoscut, ştiu există o stabilitate din punct de vedere administrativ şi al conducerii.

E o echipă care îşi doreşte să devină mai bună în fiecare an, luptă pentru titlu şi are fani extrarodinari. O echipă care doreşte titluri, o echipă care are foame de performanţă este un proiect foarte bun pentru mine.

Am lucrat cu mulţi jucători români, dar ceea ce m-a convins să accept oferta a fost dorinţa echipei de a ajunge cea mai bună. Informaţiile primite despre echipă au fost cele mai bune. (nr. – despre transferuri).

Din ce am putut să văd, echipa are destui jucători talentaţi. După cum nu e bine să schimbi frecvent antrenorii, nu e bine să schimbi nici jucătorii. Există jucători buni în echipă, trebuie să umblăm la mentalitate ca să ajungem la vârf. Trebuie să ai nu numai jucători talentaţi, trebuie să ai jucători cu o minte puternică, cu un trup puternic şi cu voinţă.

Trebuie să lucrăm la mentalitate şi la modul în care se văd lucrurile. Am experienţă, cred că pot să-i ajut pe jucători să devină mai buni atât din punct de vedere tehnic, cât şi psihic.

Am văzut destule jocuri şi ale adversarelor, în general ştiu ce se întâmplă şi cu echipele adverse. Ca să ajungi în vârf nu e de ajuns să ai echipă bună, trebuie să facem un grup, o echipă cu un nivel psihologic foarte bun.

Champions League e în fiecare an din ce în ce mai greu de atins, diferenţa dintre echipe se măreşe, probabil din motive financiare. Înainte de a fi acolo, trebuie să fim campioni aici.

Ăsta este primul obectiv. (n.r. – despre cu CFR Cluj de anul trecut, unde a pierdut Craiova meciul) Părerea mea este că adversarul era mai puternic, o echipă cu mai multă experienţă în meciuri la vârf şi asta contează foarte mult”, a declarat Marinos Ouzounidis.

Marinos Ouzounidis a evoluat în cariera de fotbalist la Skoda Xanthi, Panathinaikos şi Le Havre. Ca antrenor a pregătit formaţiile Apoel Nicosia, AEL Larissa, Iraklis Salonic, Skoda Xanthi, Platania, Egrotelis, Panionios, Panathinaikos Atena şi AEK Atena. El a pregătit ultima dată echipa cipriotă Apoel Nicosia. CS Universitatea Craiova ocupă locul 3 în Liga I, cu 43 de puncte, după FCSB, 48 de puncte, şi CFR Cluj, 47 de puncte.

Sursa stire mondonews.ro

Related posts

Presa din Spania a făcut un anunț incredibil! Unul din granzii din La Liga vrea să-l cumpere pe Ianis Hagi cu 10 milioane de euro

stirile24

Aston Villa – Liverpool 7-2 / Umilință istorică

stirile24

Primul fotbalist din Liga I depistat pozitiv cu COVID-19 joacă la o echipă din play-off

stirile24