Cele mai noi stiri online
Revista Presei

Donald Trump a comis fapte pasibile de destituire, afirmă experţi în drept – 05.12.2019

Trei profesori de drept consideră că ancheta în vederea destituirii lui Donald Trump este justificată – şi chiar necesară – pentru a proteja democraţia americană, devenind astfel ţinta furiei aleşilor republicani, care i-au acuzat de părtinire într-o audiere-fluviu în Congres, relatează AFP.

Aceşti experţi, invitaţi de majoritatea democrată din Camera Reprezentanţilor, au fost contrazişi de către un confrate, invitat de către republicani, care a apreciat “insuficiente” probele în vederea inculpării (“impeachment”) preşedintelui.

Donald Trump se confruntă cu această criză, din cauză că a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la Joe Biden, unul dintre potenţialii săi rivali în alegerile prezidenţiale din 2020.

Democraţii sunt convinşi că el a abuzat de puterea pe care o are pentru a-şi atinge scopurile, prin blocarea unui ajutor militar destinat acestui aliat aflat în conflict cu Rusia.

După două luni de anchetă şi audierea a 17 martori, ei au dat asigurări, marţi că au adunat “probe copleşitoare” la dosarul acuzării.

În acelaşi moment, parlamentarii începeau dezbaterea juridică cu scopul de a stabili dacă comportamentul său corespunde vreunuia dintre motivele destituirii prevăzute în Constituţie – “trădare, corupţie sau alte infracţiuni şi delicte majore”.

Fără să ezite, trei profesori de la universităţi prestigioase au răspuns afirmativ.

Sursa stire bursa.ro

Related posts

STUDIU: Peste jumătate dintre angajaţii români susţin că locul de muncă le deterioreză sănatatea mentală – 02.12.2019

stirile24

Trei asociaţii condamnă sancţionarea ori blamarea magistraţilor care critică întemeiat sistemul judiciar – 06.07.2020

stirile24

Johnson şi Varadkar întrevăd o “cale către un posibil acord” al Brexitului – 10.10.2019

stirile24