Cele mai noi stiri online
Sport

Două cazuri de coronavirus descoperite la naționala de tineret a României

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, luni, că au fost depistate două cazuri de coronavirus la naționala de tineret înaintea partidei cu Malta de mâine seară.

Numele celor două persoane infectate nu au fost făcute publice, ci doar faptul că este vorba de un jucător și un membru al staff-ului tehnic. „Au sosit rezultatele testelor efectuate duminică dimineață! Din păcate, un jucător și un membru al staff-ului au fost găsiți pozitivi cu virusul SARS-CoV-2. Aceasta a fost a 5-a testare din această acțiune a lotului U21 și este testarea UEFA necesară partidei cu Malta.

Cei doi au fost izolați și nu vor mai face parte din delegație pentru meciul programat marți seara, la Giurgiu, de la ora 20:00. De asemenea, DSP va deschide o anchetă epidemiologică. Reprezentanții mass-media sunt rugați să respecte confidențialitatea informațiilor medicale și viața privată a jucătorilor și a persoanelor din staff și să evite să dezvăluie identitatea celor afectați de COVID-19,” este anunțul postat pe site-ul FRF.

În aceeași ordine de idei, Virgil Ghiță, căpitanul tricolorilor mici, va părăsi și el cantonamentul echipei și nu va evolua în partida de marți, contra reprezentativei Maltei. “După Raul Opruț, selecționerul Adrian Mutu a mai pierdut un jucător pentru meciul cu Malta. Virgil Ghiță a prezentat simptome de varicelă, inclusiv o erupție cutanată, și urmează să părăsească în curând cantonamentul de la Centrul Național de Fotbal de la Buftea! Multă sănătate, căpitane! Fă-te bine repede, în noiembrie avem o calificare de obținut!”, se arată în înștiințarea frf.ro.

Sursa foto: frf

Sursa stire mondonews.ro

Related posts

Europa League. CFR Cluj știe ce adversară va avea avea în turul III preliminar

stirile24

Mircea Lucescu sare în apărarea lui Gigi Becali: ”Este o greșeală!”

stirile24

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat când se va lua o decizie finală în privința lui Cosmin Contra

stirile24