Cele mai noi stiri online
Revista Presei

Economia britanică a înregistrat cel mai redus ritm de creştere din ultimul deceniu – 11.11.2019

stiri

Economia britanică a înregistrat, în trimestrul trei din 2019, aproape cel mai redus ritm de creştere din ultimul deceniu, pe fondul tensiunilor comerciale globale şi al incertitudinilor privind Brexitul, care au dus la reducerea cheltuielilor şi a investiţiilor, transmit BBC şi Reuters.

PIB-ul Marii Britanii a evitat recesiunea, înregistrând o creştere de 0,3% în trimestrul trei din 2019, după o scădere în precedentele trei luni, a anunţat luni Oficiul Naţional de Statistică (ONS). Analiştii şi oficialii de la Banca Angliei (BoE) se aşteptau la un avans de 0,4% în perioada iulie – septembrie 2019, informează Agerpres.

“Economia a înregistrat o creştere solidă în trimestrul trei din 2019, în principal datorită rezultatelor foarte bune din iulie. Este cel mai redus ritm de creştere din aproape un deceniu. Sectorul serviciilor a fost din nou motorul de creştere, dar şi cel al construcţiilor a avut o evoluţie bună. Deficitul comercial s-a atenuat, datorită majorării exporturilor de bunuri şi servicii”, a apreciat un statistician al ONS.

În ritm anual, economia britanică a crescut cu 1% în trimestrul trei din 2019, cel mai redus ritm din 2010, şi după un avans de 1,3% în precedentele trei luni, a informat ONS. Analiştii se aşteptau la o expansiune de 1,1% în perioada iulie – septembrie 2019.

Săptămâna trecută, Banca Angliei şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei britanice în acest an la 1,4%, de la 1,3%, pe fondul aşteptărilor privind o redresare accentuată în trimestrul trei din 2019.

Ar fi acelaşi ritm de creştere precum cel din 2018 şi cel mai lent de la criza financiară. Pentru 2020, BoE se aşteaptă la o încetinire suplimentară, până la 1,3%.

Cheltuielile gospodăriilor, sprijinite de scăderea şomajului şi majorarea salariilor, au crescut cu 0,4%, în timp ce cheltuielile guvernamentale au înregistrat un avans de 0,3%.

Sursa stire bursa.ro

Related posts

PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOARE Preţul maxim al energiei electrice – 750 lei/MWh – 24.09.2019

stirile24

Numărătoare inversă până la ieşirea Marii Britanii din UE – 10.10.2019

stirile24

VIORICA DĂNCILĂ: “Nu vor fi PSD-işti care vor vota moţiunea de cenzură” – 01.10.2019

stirile24