Cele mai noi stiri online
Revista Presei

Fondatorul Huawei spune că nu a discutat încă direct cu firmele americane despre acordarea licenţelor 5G – 14.11.2019

Huawei Technologies Co Ltd nu este încă în legătură directă cu nicio companie americană cu privire la propunerea firmei de a linişti îngrijorările legate de securitatea platformei sale, prin licenţierea tehnologiei sale de reţea 5G, a declarat miercuri fondatorul şi CEO-ul Ren Zhengfei.

Un executiv Huawei a declarat pentru Reuters, în octombrie, că Huawei a avut discuţii în stadiu incipient cu unele companii de telecomunicaţii din SUA despre licenţarea tehnologiei sale, dar a avertizat că acestea au fost într-o fază incipientă şi probabil că va dura mult timp până la a trage concluzii.

Ideea unei taxe unice în schimbul accesului la brevetele 5G, licenţele, codul şi know-how-ul Huawei, a fost vehiculată pentru prima dată de Ren, în interviurile cu New York Times şi The Economist, în septembrie. Însă, nu este clar dacă a existat vreun interes din partea companiilor americane.

“În prezent nu există companii americane care să discute direct cu noi, deoarece intermediarii care au venit să discute, nu reprezintă neapărat marile companii americane, deoarece aceasta este o iniţiativă importantă şi spinoasă”, a declarat Ren într-o conversaţie transmisă de companie.

“Abia atunci când cineva este dispus să vină şi să discute cu noi această problemă vom găsi o bancă de investiţii care să ne ajute să găsim un intermediar pentru a discuta acordul, contractul şi cooperarea, dar nu încă”, a spus el.

Guvernul SUA, temându-se că echipamentul lui Huawei ar putea fi folosit de China pentru spionaj, a plasat cel mai mare furnizor de echipamente de telecomunicaţii din lume pe o listă neagră, fapt ce îi interzice să cumpere piese americane şi a condus o campanie de convingere a aliaţilor să-l îndepărteze de reţelele lor 5G. Acesta a adus, de asemenea, acuzaţii penale împotriva companiei, fiind acuzată de fraudă bancară, încălcarea sancţiunilor SUA împotriva Iranului, şi furtul de secrete comerciale, toate acestea negate de Huawei.

Ren a declarat miercuri că societatea se descurcă bine cu lista neagră a Statelor Unite, iar Huawei continuă să inoveze fără sprijinul american, chiar speră că interdicţia să nu fie o problemă pe termen lung.

El a spus că Huawei se aşteaptă să vândă 240-250 milioane de smartphone-uri în acest an.

Huawei a declarat luna trecută că a vândut peste 200 de milioane de telefoane în anul acesta, până la 23 octombrie, atingând această etapă importantă cu mai mult de două luni mai devreme decât a făcut-o în 2018.

(C)

Sursa stire bursa.ro

Related posts

Ministerul Justiţiei caută procurori şefi – 03.12.2019

stirile24

Atac la WhatsApp, vizaţi înalţi oficiali – 04.11.2019

stirile24

LA NOUĂ LUNI Allianz-Ţiriac – cu 14% mai multe prime brute subscrise pe segmentul asigurărilor non-auto – 26.11.2019

stirile24