Cele mai noi stiri online
Sport

Jose Mourinho, noul antrenor al lui Tottenham Hotspur

Tottenham Hotspur a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, că portughezul Jose Mourinho (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei. “The Special One” îl înlocuiește pe banca tehnică pe argentinianul Mauricio Pochettino, demis marţi seară, din cauza rezultatelor slabe.

Update 2: Tehnicianul lusitan a batut palma cu patronul lui Spurs, Daniel Levy, pentru o leafa anuala de 15 milioane de lire sterline, aproximativ 17,5 milioane de euro, scrie Mirror. Tottenham este a treia echipa din Anglia pe care Jose Mourinho o pregateste, dupa Chelsea Londra si Manchester United.

Update:Potrivit Mirror, tehnicianul portughez a cerut nu mai putin de cinci jucatori in perioada de transferuri din luna ianuarie.

Jucatorii ceruti de Jose Mourinho:

mijlocasul sarb Nemanja Matic, aflat in ultimele luni de contract cu Manchester United;
atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic, liber de contract dupa despartirea de Los Angeles Galaxy;
atacantul argentinian Paulo Dybala, pe care Juventus a incercat fara succes sa-l vanda in vara;
mijlocasul portughez Bruno Fernandes, cotat la 70 de milioane de euro de Sporting Lisabona;
fundasul olandez Nathan Ake de la Bournemouth.

Știre inițială

Jose Mourinho a semnat cu Tottenham un contract valabil până la finalul sezonului 2022/2023. “Sunt încântat să mă alătur unui club cu o istorie atât de mare și cu asemenea suporteri pasionați. Calitatea echipei și a academiei mă încântă. M-a atras faptul că pot lucra cu asemenea jucători”, a declarat Jose Mourinho.

“Jose este unul dintre cei mai de succes manageri din lume, care a câștigat 25 de trofee. El a cucerit titluri pe plan intern în patru țări diferite – un record (Portugalia, Anglia, Italia și Spania) și este unul dintre cei trei manageri care a câștigat UEFA Champions League de două ori cu cluburi diferite, FC Porto în 2004 și Inter Milano în 2010. De asemenea, este de trei ori campion în Premier League cu Chelsea (2005, 2006, 2015)”, se arată pe site-ul lui Tottenham.

Jose Mourinho era liber de liber de contract după despărţirea de Manchester United, la 18 decembrie 2018. El a mai antrenat de-a lungul timpului echipe precum FC Porto, Chelsea Londra, Inter Milano şi Real Madrid. “The Special One” a cucerit doar trei trofee la United: Cupa Ligii în 2016, Supercupa Angliei în 2017 şi Europa League în 2017.

Tehnicianul lusitan o găsește pe Tottenham pe locul 14 în Premier League, cu 14 puncte, având doar 3 victorii în 12 meciuri jucate în actualul sezon al campionatului (5 remize și 4 înfrângeri).

Tottenham Hotspur l-a demis marţi pe antrenorul argentinian Mauricio Pochettino (47 de ani), sub comanda căruia gruparea londoneză a disputat finala ediţiei trecute a Champions League (0-2 cu Liverpool). Pochettino o antrena pe Tottenham din 2014.

Sursa foto: uefa

Sursa stire mondonews.ro

Related posts

Cornel Dinu îl desființează pe Gino Iorgulescu după ce fiul șefului LPF a făcut un accident mortal

stirile24

Doi fotbaliști cunoscuți din Serie A au fost suspendați pentru blasfemie!

stirile24

Rico Verhoeven l-a umilit pe Badr Hari la conferința de presă: “O să plângi iar? Auuu mă doare mâna!” Video

stirile24