Cele mai noi stiri online
Revista Presei

MECIUL CONTRACTELOR ÎNTRE PATRONI ŞI JUCĂTORI Salariile din Liga 1 intră la apă – 30.03.2020

Fotbalul este suspendat pe termen mai lung, dar în prima ligă din ţara noastră se joacă intens “meciul” salariilor. În prima manşă a jocului au câştigat patronii, la pauză au protestat sindicaliştii, rămâne de văzut dacă la retur fotbaliştii vor reuşi să întoarcă rezultatul. În alte zone, tăierile salariale au produs mai puţin zgomot.

Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) susţine, într-un comunicat de presă, că decizia unor cluburi de a nu plăti jucătorii pe perioada stării de urgenţă decretată ca urmare a pandemiei de coronavirus este total neetică: “În ce priveşte situaţia contractuală a jucătorilor în perioada crizei provocată de coronavirus apreciem că poziţia adoptată de unele cluburi de a nu acorda nicio indemnizaţie jucătorilor pe această perioadă este total neetică. Au fost cluburi care au considerat că ajutorul acordat de stat în valoare de 75% din drepturile în bani aferente contraprestaţiei activităţii sportive, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut, ar fi suficient pentru sportiv, înţelegând că întreg costul situaţiei de criză să-l suporte sportivul şi eventual statul prin indemnizaţia acordată”.

AFAN menţionează că pentru diminuarea contractelor jucătorilor ca urmare a crizei provocate de pandemie trebuie găsită “o soluţie proporţională, echitabilă şi agreată în comun de ambele părţi contractuale”: “Recomandăm conducătorilor cluburilor să nu apeleze la soluţii imorale şi lipsite de orice suport legal şi le reamintim apelul conducătorilor din fotbalul românesc la solidaritate în această perioadă grea. Suntem ferm convinşi că respectivii nu se refereau la solidaritatea între cluburi sau între cluburi şi FRF/LPF. Se refereau la solidaritatea între toţi factorii care compun fotbalul românesc: jucători, antrenori, medici, cluburi şi foruri organizatoare, pentru a găsi o soluţie care să minimizeze pierderile tuturor. Trebuie conştientizat, o dată pentru totdeauna, că fotbalul are ca actor principal jucătorul. Jucător care are o familie de întreţinut, o rată de plătit sau un părinte de sprijinit. Şi a cărui viaţă este dată peste cap de măsurile unilaterale luate din dorinţa meschină a unor conducători de a economisi sau de a recupera pierderile anterioare cauzate de managementul deficitar. AFAN consideră că soluţia corectă este negocierea directă între cluburi şi jucători, negociere care să pornească de la valoarea indemnizaţiei astfel cum este prevăzută în contract şi care să fie finalizată cu o soluţie proporţională, echitabilă şi agreată în comun de ambele părţi contractuale. Precizăm că soluţia legislativă stabilită prin OUG 30/2020 privind acordarea ajutorului de stat în valoare de 75% nu a fost soluţia legislativă propusă de AFAN, sindicatul solicitând ca regimul contractelor de activitate sportivă în perioada de suspendare a contractului din iniţiativa structurii sportive să fie identic cu cel al contractelor de muncă, respectiv jucătorilor să le fie plătit cel puţin 75% din salariile pe care le aveau contractual, indiferent că această valoare urma să fie acoperită de club sau printr-o soluţie mixtă (cluburi şi stat)”. În ultimele zile mai multe cluburi din Liga I au luat decizia de a-i trimite în şomaj tehnic pe fotbalişti sau de a le reduce substanţial contractele ţinând cont de întreruperea campionatului ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Fotbaliştii echipei FCSB au acceptat, săptămâna trecută, diminuarea salariilor până în luna septembrie a acestui an, în contextul crizei provocate de pandemie. Iniţial, patronul echipei, Gigi Becali intenţiona să diminueze salariile fotbaliştilor până la începutul anului viitor.

Florin Tănase, căpitanul echipei, a scris pe pagina sa de Facebook: “Eu şi colegii mei am înţeles situaţia dificilă în care ne aflăm cu toţii şi am decis, prin acceptarea unei reduceri salariale temporare, să oferim ceva înapoi clubului care ne plăteşte şi pentru care ne dorim cu toţii să facem performanţe. În calitate de căpitan al echipei, am fost cel care i-a reprezentat pe jucători în discuţiile pe această temă cu patronul, care a propus reducerea salariilor până în ianuarie 2021. La insistenţele mele, a acceptat ca această perioadă să se diminueze până în luna septembrie 2020”. Fotbalistul a dezminţit unele zvonuri conform cărora s-ar fi certat cu unii dintre colegii săi, care nu ar fi fost de acord cu diminuarea contractelor.

Clubul FC Viitorul Constanţa a anunţat că reduce salariile jucătorilor, antrenorilor şi a celorlalţi angajaţi cu până la 50% pentru o perioadă de un an şi trei luni, anticipând declinul economic. Preşedintele grupării, Gheorghe Popescu, a menţionat că obiectivul este micşorarea bugetului pentru anul viitor cu 40-45%: “Am luat decizia de reducere a salariilor tuturor angajaţilor clubului. La academie şi tot ce înseamnă echipa mare sunt undeva la 150-160 de angajaţi. Iar noi avem o politică de reducere a salariilor pentru toţi, pentru că obiectivul nostru este să reducem undeva la 40-45% bugetul pentru anul viitor. Acum negociem cu fiecare angajat în parte. În proporţie de 95% sau poate chiar mai bine toată lumea a înţeles motivele acestei reduceri salariale, dar mai sunt şi cazuri care trebuie negociate diferit. Procentele de reducere diferă de la angajat la angajat. Maximumul reducerilor salariale este de 50%. Începând cu mine, eu am avut cea mai mare reducere salarială. Şi scăzând către cei care au salarii mai mici. Pentru că ne gândim la oameni. E normal ca angajaţii cu salarii mici să nu aibă reduceri la fel cu cei cu salarii mari”. Popescu a subliniat că nu ia în calcul şomajul tehnic pe perioada stării de urgenţă, soluţie aleasă de clubul CSM Poli Iaşi: “Noi nu discutăm de şomaj tehnic. Noi am ales varianta să discutăm cu fiecare salariat în parte. Reducerea salariilor se va face pe un an şi trei luni. Pentru că sezonul următor va fi unul foarte, foarte greu. Deci negocierile de reducere le facem pe un an şi trei luni, mai exact până la finalul campionatului 2020-2021”.

Competiţiile fotbalistice din ţara noastră, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă. Aceasta a fost decretată la 16 martie de preşedintele Klaus Iohannis pentru o perioadă de 30 de zile ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Sursa stire bursa.ro

Related posts

PREŞEDINTELE IRANIAN: “Prezenţa forţelor străine în Golf creşte insecuritatea” – 22.09.2019

stirile24

SECTPRUL 1: Sancţiuni de 45.000 de lei în urma unor controale la cluburi şi un centru de expoziţie – 19.10.2019

stirile24

Comisia Europeană aprobă măsurile Guvernului pentru susţinerea IMM-urilor în contextul pandemiei de COVID-19 – 11.04.2020

stirile24