Cele mai noi stiri online
Revista Presei

Medicul Mircea Beuran, reţinut de procurii DNA, sub acuzaţia de luare de mită – 13.02.2020

Medicul Mircea Beuran, cunoscut pentru cazul pacientei arse în timpul intervenţiei chirugicale de la Spitalul Floreasca de la începutul anului, a fost reţinut astăzi de către procurorii DNA cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, anunţă DNA printr-un comunicat.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, care îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat şi profesor universitar de chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, în calităţile menţionate, a acceptat şi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către martor.

Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs, iar DNA precizează că, prezentul dosar s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis banii menţionaţi mai sus, cu titlu de mită.

La data de 14 februarie 2020, inculpatul Beuran Mircea urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa stire bursa.ro

Related posts

PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOARE Preţul maxim al energiei electrice – 287 lei/MWh – 30.03.2020

stirile24

Cel mai bogat om din Polonia va colabora cu GE Hitachi pentru dezvoltarea de mini-reactoare nucleare – 23.10.2019

stirile24

Verificări la Penitenciarul Rahova după permisia care i-a fost acordată lui Liviu Dragnea – 02.11.2019

stirile24