Cele mai noi stiri online
Paparazzi

Neagoe, nervos pe toată lumea după remiza de la Clinceni: „S-a jucat țurca!”

Academica Clinceni a terminat la egalitate cu Astra Giurgiu, 1-1 (1-0) într-un meci din etapa a 25-a a Ligii I.

Ilfovenii au deschis scorul prin Adrian Popa (min. 43), cu un şut din voleu de la 16 metri, Astra egalând prin bosniacul Sulejman Krpic (min. 68),

Eugen Neagoe a avut o ieșire nervoasă la finalul partidei atât la adresa centralului Horațiu Feșnic, acuzând în același timp și condițiile de joc de la Clinceni unde terenul a lăsat de dorit.

„A fost 1-1, după ce s-a jucat ţurca. Nu aţi văzut meciul? Ce să comentăm? Nu s-a jucat fotbal. Au fost 50 de faulturi şi ne-am aruncat pe jos la fiecare fază. Patriche stă în repriza a doua cinci minute pe jos şi noi dăm trei minute de prelungire. Ţurca, exact ţurca s-a jucat. Dar nu avem voie să vorbim, nu avem voie să zicem nimic, pentru că cine ştie cine se mai supără după aceea, ne suspendă, nu mai avem voie pe terenul de fotbal, trebuie să stăm doar în afara stadionului. Am încercat la final să am o discuţie cu Horaţiu Feşnic, dar era foarte grăbit, cred că pierdea avionul spre Cluj. Cred că m-am purtat civilizat. Singura greşeală a fost că am strigat Horaţiu, nu am strigat domnul Feşnic. Nu mi-a reproşat nimic, nici nu a vrut să stea de vorbă cu mine”, a tunat Eugen Neagoe.

În urma acestei remize, Academica și-a consolidat locul în „top 6”, fiind pe ultimul loc care asigură prezența în play-off, cu 36 de puncte. De partea cealaltă Astra se află pe locul 10 cu 29 de puncte.

Program etapa 25 Liga 1
Dinamo Bucureşti – Viitorul 0-5
Gaz Metan Mediaş – UTA 1-2
Academica Clinceni – Astra Giurgiu 1-1
Chindia Târgovişte – Universitatea Craiova 1-0
Duminică, 28 februarie
ora 18:00 FC Hermannstadt – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
ora 20:30 FC Botoşani – FCSB
Luni, 1 martie
ora 17:30 Politehnica Iași – FC Voluntari
ora 20:30 CFR Cluj – FC Argeș



Sursa stire cancan.ro

Related posts

Se deschide, la București, „Școala Națională de Farmece și Ghicit”! Vrăjitoare cu experiență vor preda toate farmecele cunoscute, inclusiv tainele înspăimântătoare ale magiei negre

Andreea

Barcelona nu a reușit „remontada” » „Extratereștrii”, out din Champions League!

Andreea

O mașină a lui Diego Maradona a fost vândută la licitație cu aproape 500.000 de euro

Andreea