Cele mai noi stiri online
Sport

Novak Djokovic, testat pozitiv cu coronavirus!

Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Și soția sa Jelena se află în aceeași situație. Nole este ultimul care întregește lista jucătorilor testați pozitiv cu coronavirus, după ce a luat parte la Adria Tour, competiție demonstrativă organizată chiar de liderul ierarhiei ATP.

Grigor Dimitrov, Borna Coric, Marko Paniki (antrenorul de fitness al lui Nole), Kristijan Groh (antrenorul lui Grigor), Viktor Troicki și soția gravidă a acestuia, Novak Djokovic și de Jelena, soția acestuia sunt toți cei care au fost infectați la Adria Tour. Alexander Zverev, Marin Cilic, Andrey Rublev și Dominic Thiem au confirmattestele negative pentru Covid-19.

Primele declarații făcute de Novak Djokovic după ce a fost testat pozitiv cu Covid-19:

“Imediat cum am ajuns la Belgrad am fost testat pentru coronavirus. Rezultatul meu este pozitiv, la fel cel al soției Jelena, în timp ce al copiilor noștri este negativ. Tot ceea ce am făcut în ultima lună (n.r. organizarea Adria Tour) am făcut din inimă și cu intenții sincere. Turneul nostru era menit să transmită un mesaj de unitate și solidaritate pentru toată regiunea.

Turul a fost conceput pentru a ajuta jucătorii de tenis consacrați și pe cei veniți din Europa de Sud-Est să obțină acces la o competiție atractivă în timp ce circuitul mondial este suspendat din cauza Covid-19.

Totul s-a născut dintr-o idee filantropică, de a direcționa toate fondurile strânse către persoanele nevoiașe și mi-a încălzit inima de bucurie să văd cum toată lumea a răspuns cu tărie la acest lucru. Am organizat competiția într-un moment în care virusul scăzuse în intensitate, crezând că au fost îndeplinite condițiile sanitare pentru găzduirea întrecerii.

Din păcate, acest virus este încă prezent și este o realitate nouă cu care învățăm să facem față și cu care trebuie să trăim. Sper ca lucrurile se vor mai liniști odată cu trecerea timpului, astfel încât să revenim la o viață normală. Îmi pare foarte rău pentru fiecare caz de infectare în parte. Sper că până la urmă toată lumea să fie bine. Voi rămâne în autoizolare în următoarele 14 zile și voi repeta testul în 5 zile”.

Novak Djokovic a declarat în urmă cu doar câteva săptămâni că se opune vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus.

Adria Tour s-a dorit a fi un turneu care pe lângă strângerea de fonduri să le ofere unor jucători de top din ATP meciuri într-o perioadă în care circuitul mondial este întrerupt din cauza Covid-19.

Sursa foto: sport

Sursa stire mondonews.ro

Related posts

Cel mai valoros club de fotbal din lume în 2020

stirile24

Gigi Becali este gata să dea un nou tun financiar cu FCSB! Vărul Giovanni l-a dat de gol

stirile24

Liga Campionilor, grupe. Rezultatele și marcatorii partidelor de marți seară! Inter și Ajax, eliminate

stirile24