Cele mai noi stiri online
Revista Presei

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla marţi în vizită de lucru în landul Bavaria – 03.01.2020

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla marţi în vizită de lucru în landul Bavaria, unde va participa la şedinţa Guvernului local, va susţine o alocuţiune şi va avea discuţii cu membrii guvernului de land cu privire la relaţiile bilaterale şi actualitatea europeană, potrivit News.ro.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua marţi, 7 ianuarie a.c., o vizită de lucru în landul Bavaria, Republica Federală Germania. În cadrul vizitei, Preşedintele României va participa la şedinţa Guvernului landului Bavaria, unde va susţine o alocuţiune şi va avea un dialog cu membrii guvernului de land cu privire la relaţiile bilaterale şi actualitatea europeană. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu domnul Markus Söder, Prim-ministrul Guvernului landului Bavaria şi Preşedinte al Uniunii Creştin-Sociale (CSU)”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Totodată, Preşedintele României va participa la întâlnirea anuală a grupului parlamentar al CSU din Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), care va avea loc la abaţia Seeon, din Bavaria. Cu acest prilej, Preşedintele Klaus Iohannis va avea o prezentare cu privire la viziunea României referitoare la viitorul Europei şi, de asemenea, va purta un dialog despre priorităţile agendei europene.

Reuniunea grupului parlamentar CSU din Bundestag este o întâlnire tradiţională, care marchează, la începutul anului, un moment important pentru viaţa politică din Germania. Obiectivele reuniunii sunt discutarea priorităţilor agendei Guvernului şi a Parlamentului federal pentru anul respectiv şi dezbaterea provocărilor actuale cu invitaţi din Germania şi din străinătate. Întâlnirea este cu atât mai relevantă cu cât, în a doua jumătate a anului 2020, Germania va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Sursa stire bursa.ro

Related posts

Banca Centrală a Germaniei nu se aşteaptă la o recesiune profundă – 21.10.2019

stirile24

Codaşi la achiziţiile online – 02.12.2019

stirile24

Generalul Daniel Petrescu este noul şef al Statului Major al Apărării – 01.12.2019

stirile24