Cele mai noi stiri online
Sport

Scandal între Cristina Neagu și Gabriela Szabo

Două dintre cele mai mari sportive ale României se află în mijlocul unui scandal care a izbucnit în cadrul clubului CSM București. Cristina Neagu a răbufnit la adresa conducerii după partida pierdută de ”tigroaice” cu Rostov din Liga Campionilor la handbal feminin. Cea mai bună handbalistă din lume a declarat că un club care vrea să se bată pentru trofeu trebuie să-şi respecte jucătoarele şi mai ales să le plătească la timp.

”Noi, sincer, nu scoatem în evidenţă lucrurile astea, niciodată nu vorbim în presă, însă sunt lucruri care se adună la un moment dat. Pe lângă asta, este şi această problemă a restanţelor salariale. Abia astăzi am primit primul salariu în acest sezon, pe luna iulie. Nu spun că ăsta e un motiv pentru care am pierdut astăzi, departe de mine gândul ăsta, dar lucrurile se adună, s-au adunat şi lunile astea de restanţe. Din moment ce în a doua parte a lunii noiembrie primeşti abia primul salariu din sezon, nu te simţi bine. Am încercat de fiecare dată să venim la antrenament, să ne antrenăm cât putem de bine, să fim profesioniste. Sincer, cred că o echipă care are pretenţii să meargă în Final-Four-ul Ligii Campionilor şi care vrea să se bată pentru trofeu trebuie să-şi respecte jucătoarele şi mai ales să le plătească la timp, pentru că asta e o problemă pe care nu putem să o ascundem”, a declarat Cristina Neagu, potrivit digisport.ro.

Gabriela Szabo (foto), fosta marea atletă a României și directorul general al clubului CSM Bucureşti, i-a dat replica lui Neagu prin intermediul unei postări pe Facebook. “În ultima vreme în România, este ciudat sa vezi sportivii vorbind mai mult despre bani şi mai puţin despre rezultatele sportive”, a scris pe rețeaua de socializare oficialul de la CSM București.

Sursa foto: facebook

Sursa stire mondonews.ro

Related posts

Euro 2020. Programul complet al turneului final cu date și ore de disputare! Partidele care vor avea loc la București

stirile24

Simona Halep s-a calificat în optimi la Roland Garros

stirile24

Ianis Hagi, transferat definitiv la Rangers

stirile24