Cele mai noi stiri online
Sport

Simona Halep a câștigat trofeul de la Foro Italico

Simona Halep a câștigat, luni, finala turneului WTA de la Roma, învingând-o pe Karolina Pliskova cu scorul de 6-2, 2-1. Sportiva din Cehia nu a mai putut continua partida din cauza unor probleme la spate și a abandonat în setul al doilea. Meciul a durat doar 31 de minute până în momentul în care adversara Simonei a renunțat.

Update: „Mulțumesc tuturor că ați venit. A fost frumos să joc pentru două zile la rând cu public în tribune. S-a simțit energia voastră.  Sunt vremuri dificile, dar chiar m-am bucurat să fiți aici. Felicitări Karolinei, în mod sigur nu este modul în care ți-ai fi dorit să termini acest turneu. Sper să-ți revii cât mai rapid, recuperare ușoară, să ne vedem în finala de la Roland Garros!

După două finale disputate, am putut în sfârșit să câștig acest titlu. În 2013, am fost foarte fericită pentru acea semifinală reușită la Roma. Am mai jucat pentru două trofee aici, iar acum, în sfârșit, am reușit să pun mâna pe acest minunat trofeu. Mulțumesc tuturor, mulțumesc organizatorilor turneului care au fost foarte atenți cu noi. Bineînțeles, mulțumesc mult echipei mele”, a afirmat Simona Halep la finalul meciului, adresându-se celor aproximativ 1000 de spectatori și oficiali prezenți la acest meci.

„Mulțumesc tuturor că ați venit și ne-ați urmărit. E dezamăgitor să nu pot termina meciul, dar Simona a jucat foarte bine, întotdeauna e dificil să joc contra ei. Felicitări pentru această săptămână, felicitări și echipei tale, meriți acest trofeu. Felicitări și echipei mele, care întotdeauna e alături de mine. Am amintiri grozave de la Roma și sper să mă întorc la anul”, a spus la rândul său Karolina Pliskova la finalul meciului.

Știre inițială

Simona Halep a ajuns la 22 de trofee câștigate în carieră, dintre cele 39 de finale disputate. Pentru campioana noastră, acesta este cel de-al treilea titlu consecutiv, după cele câștigate la Dubai și Praga.

După partida de astăzi, palmaresul meciurilor directe dintre Simona Halep și Karolina Pliskova este 8-4 în favoarea jucătoarei noastre.

Simona Halep a câștigat trofeul turneului WTA de la Roma, singurul care-i lipsea din palmares dintre cele importante desfășurate pe zgură, după ce s-a impus la Roland Garros în 2018 și la Madrid în 2016 și 2017. Un succes cu care se mai pot lăuda doar Maria Sharapova și Serena Williams.

Grație victoriei din finala de la Foro Italico, Simona Halep a ajuns la 7.255 de puncte în clasamentul WTA, lidera Ashleigh Barty având 8717. Totodată, Simona va încasa un cec în valoare de 205.190 de euro.

Simona Halep poate aborda acum turneul de Grand Slam de la Roland Garros (27 septembrie – 11 octombrie) cu un moral excelent.

Sursa foto: sport

Sursa stire mondonews.ro

Related posts

Cum a încercat să explice ministrul Sănătății cele 23 de teste greșite făcute jucătorilor de la CFR Cluj

stirile24

Cosmin Contra, ofertat de o echipă din Liga 1

stirile24

Un fost ’galactic’ al lui Real Madrid ar fi ordonat asasinarea lui Darko Kovacevic

stirile24