Cele mai noi stiri online
Revista Presei

SUPLIMENTUL TABAC / 13,7% DIN TOTALUL CONSUMULUI Novel Reaserch: “Contrabanda cu ţigarete,  la cel mai mic nivel din ultimii şase ani” – 23.09.2019

Piaţa neagră a ţigaretelor scăzut, în luna iulie a acestui an, la 13,7%  din totalul consumului, cu 1,2 puncte procentuale mai puţin faţă de mai şi cu 3,6 p.p. comparativ cu ianuarie 2019, potrivit ultimului studiu realizat de Novel Research. Este de menţionat că un nivel al contrabandei cu ţigarete mai scăzut de 14% nu a mai fost înregistrat de şase ani.

Marian Marcu, Director General Novel Research, a subliniat, în ocazia realizării studiului: “Regiunea nord-est rămâne şi în iulie cea mai afectată de comerţul ilegal, cu toate că s-a redus cu 1,2 p.p., până la 29,5%. Piaţa neagră se menţine la niveluri ridicate şi în sud-vest (22,3%) şi vest (21,8%). Din punct de vedere al provenienţei, “cheap whites” (ţigarete no-name, produse legal sau ilegal şi destinate pieţei negre), care reprezintă 61,9% din totalul ţigaretelor ilegale, continuă să fie principala sursă. Spre deosebire de luna mai, când această categorie a atins cel mai mare procent din ultimii zece ani, în iulie ponderea e în uşoară scădere. Nivelul produselor din tutun provenite ilegal din Moldova (12,7%), Ucraina (11,5%) şi Serbia (2%) rămâne relativ constant”.

În cadrul proiectului StopContrabanda, British American Tobacco a lansat, recent, în toate punctele de frontieră ale Ro­mâniei, o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la cantităţile maxime de ţigarete cu care pot trece graniţa, precum şi asupra consecinţelor negative ale încălcării legii, a anunţat Ileana Dumitru, Director Juridic şi Relaţii Publice, British American Tobacco. Domnia sa a menţionat: “În primele opt luni ale lui 2019 am virat către bugetul de stat cu peste jumătate de miliard de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi ca urmare a reducerii pieţei negre. Credem că este cea mai bună dovadă că, dacă autorităţile vor mai mulţi bani la bugetul de stat, soluţia nu este introducerea peste noapte a unor taxe sau reglementări excesive, ci asigurarea predictibilităţii fiscale şi continuarea eforturilor de stopare a reţelelor care trec ilegal frontiera, adesea noaptea, încărcate de produse de contrabandă”.

În studiul Novel din iulie se remarcă o scădere semnificativă, de 5 p.p., a Cheap Whites, care poate fi datorată reglementărilor anunţate de Republica Moldova pentru magazinele duty free din zona Transnistria, evidenţiază Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova şi Bulgaria. Domnia sa a declarat: “Aceste magazine, în care au intrat, într-un singur an, peste 10 miliarde de ţigarete, reprezentau de fapt puncte intermediare pentru traficul ilegal către România şi vestul Europei. Schimbările politice din ţările vecine, dar şi derularea unor operaţiuni anticontrabandă de amploare de către autorităţile din Moldova şi Ucraina, în colaborare cu autorităţile române, au dus la reducerea pieţei negre la nivel naţional. Un cumul de factori care demonstrează încă o dată cât de sensibil este subiectul şi cât de vulnerabilă este frontiera României, care se învecinează cu ţări în care nu se aplică reglementările UE. De aceea vom continua eforturile de conştientizare a periculozităţii fenomenului de contrabandă”.

Piaţa neagră scade pentru a treia oară consecutiv, ceea ce înseamnă că vorbim des­pre un trend real de reducere a contrabandei, evidenţiază Alexandra Olaru, Director External Affairs, Philip Morris România, care speră să asistăm la scăderi şi în următoarele luni, pentru a reuşi să ajungem la nivelul mediu al comerţului ilegal cu ţigarete din ţările UE, de sub 10%. Alexandra Olaru a menţionat: “Veniturile bugetare vor fi securizate, dat fiind că un singur punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă înseamnă sume suplimentare virate la stat de circa 35 de milioane de euro. Reiterăm că pentru a reprezenta un factor de stabilitate în această zonă a Europei şi a obţine o planificare clară a încasărilor bugetare, este nevoie de o Strategie naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, asumată de toţi factorii implicaţi în evoluţia unei industrii care contribuie anual la buget cu peste 3 miliarde euro”.

Valentin Canură, Sales Development Manager, Imperial Tobacco România, a transmis, la rândul său: “Sperăm ca declinul pieţei negre să continue, chiar dacă reţelele infracţionale se adaptează uşor la contextul pieţei. În lunile de toamnă şi de iarnă, contrabanda este în creştere, pe măsură ce cheltuielile populaţiei cresc, iar mulţi consumatori cu putere de cumpărare scăzută apelează la produsele de pe piaţa neagră. Prin urmare, este absolut necesar ca autorităţile de aplicare a legii, Vama, Poliţia de Frontieră, Poliţia şi ANAF, să îşi desfăşoare activităţile zilnice cu aceeaşi eficienţă şi dăruire, luptând împotriva comerţului ilicit cu tutun, având în vedere pierderile bugetare şi efectele profund negative asupra societăţii generate de acest fenomen. Aceste eforturi ar putea fi şi mai eficiente printr-o politică fiscală coerentă şi previzibilă şi într-un cadru de reglementare echilibrat”.

România are a doua cea mai mare graniţă extracomunitară, după Finlanda, unde cea mai mare parte a frontierei non-UE e în zone nordice, greu accesibile, atrage atenţia şeful Poliţiei de Frontieră, chestor general de poliţie Ioan Buda. Acesta arată că state nemembre UE au sisteme de taxare diferite de cele europene, ca urmare combaterea contrabandei şi a comerţului ilegal cu ţigarete necesită eforturi susţinute. Sursa citată subliniază că poliţia de frontieră va continua acţiunile desfăşurate la frontierele României, în parteneriat cu autorităţile similare din ţările vecine, cu instituţiile competente pe plan local, precum şi cu mediul privat care îşi desfăşoară activitatea legal.

Printre altele, producătorii de ţigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le solicită fără succes de mai mulţi ani. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, este necesară intensificarea operaţiunilor la punctele de trecere a frontierei interne a UE, cu Bulgaria şi Ungaria, locurile de acces pentru produsele “cheap whites” şi tutun brut, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se des­făşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora – pieţe, oboare, staţii de metrou.

Sursa stire bursa.ro

Related posts

ÎN PERIOADA IANUARIE-IULIE 2019 BNR: Deficitul de cont curent s-a adâncit cu 23,99%, la 6,025 miliarde euro – 16.09.2019

stirile24

Surse: Eurobank întâmpină dificultăţi în vânzarea diviziei Financial Planning Services – 07.10.2019

stirile24

RALUCA TURCAN: “Avem cea mai puternică moţiune din ultimii 30 de ani” – 05.10.2019

stirile24