Cele mai noi stiri online
Revista Presei

TRAIAN BĂSESCU: Ministerul Dezvoltării Regionale, campionul bunăvoinţei lui Moş Crăciun – 30.11.2019

Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat comentează sâmbătă rectificarea bugetară printr-o postare pe reţeaua socială Facebook.

Postarea este intitulată “PNDL – Puşculiţa PSD ? Sau nu numai…”, şi face referire la rectificarea bugetară şi faptul că plata facturilor restante pe PNDL a devenit prioritatea ministrului Finanţelor, Forin Cîţu.

Traian Băsescu a afirmat: “Plata facturilor trebuie făcută după verificarea stadiului de execuţie al lucrărilor facturate. Guvernul anunţă un deficit de 4,4% din PIB. S-au făcut realocări de bani de la un minister la altul, unele spectaculoase. Rectificarea bugetară, reflectă şi incompetenţa, şi minciuna, şi ticăloşia unor miniştri PSD. Fie că discutăm de ministrul Transporturilor, al Agriculturii, al Internelor sau al Educaţie Naţionale, ei sunt campionii incompetenţei pentru că restituie sume între 1,1 şi 2,1 miliarde Ron reprezentând programe cu finanţare europeană. Paradoxul este că exact aceşti miniştri erau clovnii televiziunilor explicându-ne, precum Cuc şi Daia, în fiecare zi cât de competenţi şi asudaţi de muncă sunt ei”.

Acesta s-a referit la ministerele care primesc bani la rectificarea bugetară.

“Dintre ministerele care primesc bani, m-aş opri la unul singur: Ministerul Dezvoltării Regionale campionul bunăvoinţei lui lui Moş Crăciun – Cîţu. Dezvoltarea Regională primeşte pentru mult hulitul program PNDL o suplimentare de 1,8 miliarde lei, cea mai mare creştere de buget. Frumoasa sumă cu care Cîţu a dăruit masa PSD este destinată plăţii facturilor restante la PNDL. Dăncilă nu s-a încumetat să plătească facturile restante la PNDL, drept pentru care a încasat la vot costul demobilizării baronilor PSD. Spectaculos, PNDL considerat puşculiţa primarilor PSD devine o prioritate la plată pentru ministrul Cîţu, el însuşi, ca opozant, un vajnic”, a mai scris Băsescu.

Acesta a susţinut că facturile trebuie achitate, dar doar dacă reflectă stadiul real al lucrărilor:”Eu nu spun să nu se plătească, dimpotrivă, este corect ca agenţii economici să îşi primească banii pe lucrările facturate, dar şi efectuate nu doar facturate. Este un lucru esenţial care trebuie făcut: niciun ban fără verificarea stadiului fizic al executării lucrărilor, pentru a se verifica dacă lucrările din teren corespund cu lucrarea facturată. Dacă vor corespunde, felicitări primarilor, dacă nu vor corespunde şi, se va considera un adevărat dezmăţ în utilizarea banului public, se va dovedi dreptatea”, potrivit sursei citate.

Sursa stire bursa.ro

Related posts

ANALIZĂ: Prin falimentul RADET nu se pune problema sistării furnizării agentului termic pentru Capitală – 11.11.2019

stirile24

PREŞEDINTELE IRANIAN: “Prezenţa forţelor străine în Golf creşte insecuritatea” – 22.09.2019

stirile24

MAE a comunicat AEP necesarul materialelor de vot pentru turul al doilea al prezidenţialelor – 12.11.2019

stirile24