Cele mai noi stiri online
Revista Presei

Tsai Ing-wen – aleasă pentru un al doilea mandat de preşedinte – 11.01.2020

Preşedintele statului Taiwan, Tsai Ing-wen, a fost aleasă sâmbătă, în proporţie covârşitoare, pentru un al doilea mandat şi a transmis Beijingului că nu va ceda ameninţărilor şi încercărilor de intimidare, informează News.ro.

Porivit sursei citate, campania electorală a avut în centru China şi protestele din Hong Kong. Tsai a respins ferm oferta Beijingului de a introduce modelul “o ţară, două sisteme”.

China consideră Taiwanul ca un teritoriu ce poate fi luat cu forţa, în caz de nevoie, ameninţare pe care preşdintele Xi Jinping a relansat-o în urmă cu un an, deşi el ar prefera o soluţie paşnică, scrie Reuters.

“O ţară, două sisteme”, sistem folosit de China în cazul Hong Kongului, nu a fost niciodată popular în Taiwan, iar acum cu atât mai puţin după lunile de proteste din Hong Kong.

China a devenit şi mai antipatică după ce a încercat să intimideze militar Taiwanul. “Sperăm ca autorităţile de la Beijing să poată înţelege că un Taiwan democrat, cu un Guvern ales de oameni, nu va ceda ameninţărilor şi intimidărilor”, a spus Tsai reporterilor după anunţarea victoriei.

Beijingul trebuie să înţeleagă dorinţa taiwanezilor şi că doar poporul îşi poate decide viitorul, a mai spus ea. Tsai a mai afirmat că “prietenii din Hong Kong” se vor bucura de victoria ei.

Tsai s-a impus în faţa contracandidatului, Han Kuo-yu, din partidul Kuomintang, care preferă relaţii strânse cu China, cu peste 2,6 milioane de voturi.

În total, ea a fost votată de 8,2 milioane de oameni, mai mult decât oricare preşedinte din Taiwan de la primele alegeri prezidenţiale directe organizate în insulă, în 1996.

Han, primar al oraşului Kaoshiung, a recunoscut înfrângerea. “Indiferent ce se întâmplă, sper să văd un Taiwan unit după ce ne vom trezi. Cer preşedintei Tsai Ing-wen să se concentreze să ofere oamenilor o viaţă sigură şi fericită”.

Han, acuzat în multe rânduri în campania electorală că este marionetă a Beijingului, nu a menţionat China în discursul lui şi a anulat o conferinţă de presă.

Nu a apărut, deocamdată, o reacţie din partea Chinei la realegerea lui Tsai.

Sursa stire bursa.ro

Related posts

ÎN PRIMELE 9 LUNI ALE ACESTUI AN MedLife, creştere de 20%, faţă de anul trecut – 15.11.2019

stirile24

SCANDALUL CORVETELOR CONTINUĂ Contestaţia companiei Damen respinsă de Tribunalul Bucureşti – 08.10.2019

stirile24

Restanţele la creditele în lei, în creştere cu 1,2% – 27.10.2019

stirile24