Cele mai noi stiri online
Sport

UEFA, acuzată că ar fi aranjat echipa anului 2019! Cui i-ar fi făcut loc în primul unsprezece și cine a fost ”victima”

UEFA este acuzată că a aranjat echipa anului 2019 pentru a-i face loc atacantului portughez al formaţiei Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, informează Daily Mail.

Jurnaliştii englezi scriu că UEFA a apelat la un artificiu pentru a-l întroduce pe Ronaldo, schimbând sistemul de joc, din obişnuitele 4-4-2 sau 4-3-3 în rar folositul 4-2-4.

În ancheta forului european, la care au participat peste două milioane de fani, Ronaldo a fost abia al patrulea atacant, după argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), egipteanul Sadio Mane (Liverpool) şi Robert Lewandowski (Bayern Munchen). Victimă a manevrelor UEFA a fost mijlocaşul francez al echipei Chelsea, N’Golo Kante, care nu a mai prins echipa anului, deşi a avut mai multe voturi decât Ronaldo.

“Asta nu e bine deloc. Este pur şi simplu o trucare a votului. Atât de ridicată e popularitatea lui Ronaldo la vârful organziaţiei, încât a sunat alarma când nu a prins echipa şi, astfel, formaţia a fost schimbată”, a declarat o sursă, pentru Daily Mail.

Un purtător de cuvânt al UEFA a precizat că includerea lui Ronaldo s-a făcut datorită victoriei Portugaliei în Liga Naţiunilor. ”Echipa a fost aleasă pentru a reflecta voturile fanilor în paralel cu realizările jucătorilor în competiţiile UEFA. Drept urmare, sunt cinci câştigători ai Ligii Campionilor şi patru finalişti ai Ligii Naţiunilor, inclusiv un câştigător. Echipa se schimbă regulat şi anul acesta nu a făcut excepţie”, a spus el.

Sursa foto: sport

Sursa stire mondonews.ro

Related posts

CSU Craiova l-a vândut pe Valentin Mihăilă în Serie A!

stirile24

Decizia luată de Gigi Becali după ce FCSB a ajuns la 4 meciuri consecutive fără victorie

stirile24

Peluza Nord revine alături de FCSB, după eliberarea lui Gheorghe Mustață, liderul facțiunii!

stirile24